Tratamentul de albire dentară este unul dintre cele mai solicitate servicii de estetică dentară, acest fapt fiind o reacţie a importanţei tot mai mare pe care societatea contemporană o acordă înfăţişării exterioare. În aceste condiţii nu este de mirare că albirea dinţilor este o procedură solicitată în special de persoanele supuse atenţiei ochiului public.
Aceste tratamente cosmetice diferă în privinţa eficacităţii, costului, durabilităţii şi a efectelor secundare, însă albirea dinţilor se referă în general la aplicarea compuşilor peroxidici pe dinte, cum ar fi peroxidul de hidrogen.
Gradul de albire a dintelui variază în funcţie de mai mulţi factori: tipul de pete, concentraţia agentului de albire din produsul utilizat, timpul în care agentul de albire acţionează pe dinte şi frecvenţa cu care tratamentul este repetat.
Există câţiva paşi necesari înaintea unui tratament de albire a dinţilor. În primul rând medicul stomatolog trebuie să stabilească dacă pacientul este un bun candidat pentru această procedură: albirea dinţilor nu este recomandată femeilor însărcinate sau celor care alăptează, persoanele cu boli gingivale sau eroziune dentară, copiilor până în 16 ani şi persoanelor cu dinţii foarte sensibili sau alergice la peroxid, nu se recomanda albire la pacientii cu dinti fisurati.
MENTINEREA nuanţei albe a dinţilor necesită un efort special: evitarea alimentelor şi băuturilor colorate, o igienă orală impecabilă şi continuarea tratamentului efectuat în cabinet cu un tratament disponibil la domiciliu.Folosirea pastei de dinti potrivite este foarte importanta in mentinerea albului dintilor, precum şi evitarea pe cât posibil a fumatului, care ajută foarte mult la menţinerea unei danturi curate şi sănătoase.

